Amenzi la UTA înainte de meciul cu U Cluj! „Are ieșiri necontrolate”

Redactor:
Călin MNERIE
Amenzi la UTA înainte de meciul cu U Cluj! „Are ieșiri necontrolate”
FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sorții au vrut ca UTA să le întâlnească pe cele două Universități din Superligă una după alta. Craiova s-a impus cu 2-1 la Arad luni și i-a produs primul eșec intern stagional echipei lui Mircea Rednic, care tot luni, pe 2 decembrie de la ora 17:30, joacă la Cluj, împotriva liderului.

În penultima partidă a etapei cu numărul 17, se întâlnesc două formații aflate în momente grele, cu mențiunea că„șepcile roșii” se află în fruntea clasamentului și după un singur punct luat din ultimele 9 posibile. În schimb, „Bătrâna Doamnă” a intrat în hora pentru salvarea de la retrogradare.

Rednic: „Trebuie să fim mult mai atenți, mai responsabili”

Ultimul rezultat negativ al Universității Cluj a venit etapa trecută, la Sibiu, când codașa Hermannstadt a produs surpriza, 2-1. Iar lui Mircea Rednic nu-i convine deloc rezultatul înregistrat pe Cibin.

„Avem un meci greu cu echipa care de pe primul loc. Sigur și ei trec printr-o perioadă mai proastă, ținând cont de ultimele rezultate pe care le-au avut. Mi-aș fi dorit ca ultimul meci să nu-l fi pierdut pentru că îl știu pe Neluțu (n.a. Sabău), sunt convins că acum au făcut ședință de grup jucătorii între ei. Sunt fotbaliști cu mare experiență, care își dau seama că e o mare șansă pentru ei în acest sezon să intre în play-off și să se bată la titlu. Dar în situația noastră, indiferent cu cine jucăm, vom face totul pentru a veni cu puncte.

Am avut un calup de meciuri grele, dintre care două în deplasare, cu Dinamo și Rapid, plus cel de avasă, cu Craiova. Nu am reușit să luăm nici un punct, chiar dacă am fi meritat. Mai ales că la ultimul meci am avut 1-0, am avut situații de 2-0, dar am luat goluri ca și la Rapid pe momente de relaxare. Iar acestea nu trebuie să apară când joci cu o echipă care are în componență jucători cu calitate, care pot să facă diferența. Trebuie să fim mult mai atenți, mai responsabili, pentru că și meciul de mâine va fi la fel. U. Cluj are un lot numeros, valoros dar noi întotdeauna cu ei am avut meciuri echilibrate, cu rezultate pozitive pentru noi, mai ales la meciurile din deplasare.

Exceptând acea semifinală de Cupă, când am pierdut cum am pierdut, cu penalty și gol anulat”, a declarat antrenorul echipei UTA, înainte de deplasarea echipei sale pe „Cluj Arena”. În tur, la Arad, cele două formații au încheiat la egalitate: 0-0.

„Chiar dacă nu se schimba locul din clasament, tot e presiune pe jucători”

De sâmbătă, după succesul celor de la Hermannstadt cu Slobozia, UTA a alunecat pe loc de baraj de menținere în Superligă, 13.

„E normal că joci cu presiune, chiar dacă nu se schimba locul din clasament, tot e presiune pe jucători. Și spun iarăși mulți dintre ei nu au venit de la echipe ce se băteau pentru primele locuri sau pentru obiective mari. Dar, am discutat cu ei, le-am spus că un lucru pozitiv e că echipa joacă. Dacă nu jucam și nu aveam ocazii, atunci puteam să fiu îngrijorat. Pe de altă parte, nu dăm goluri, adică mai dăm câte un gol…Nici cu Rapid noi n-am jucat rău, am luat gol din corner și dintr-un penalty ușor dat, la fel cum a fost și penaltiul ăla acordat foarte ușor. Campionatul e lung, anul trecut eram în acea situație, eu nu sunt îngrijorat, am încredere în grup” a susținut Mircea Rednic.

Fabry și Kadiri au fost amendați: „Trebuie să-ți respecți suporterii”

Dincolo de rezultate și situația din clasament, UTA are și probleme de indisciplină în cadrul lotului. Andrej Fabry a deschis scorul cu Craiova după o fază frumoasă, legată și cu un gest urât. Slovacul și-a pus degetul la gură, în răspuns la criticile din partea suporterilor venite după prestațiile slabe din partidele anterioare. Apoi, Jordan Kadiri i-a aplaudat ironic pe suporterii arădeni, care l-au fluierat în momentul înlocuirii cu Zsori și va pierde și el niște bani din următorul salariul. Pentru atacantul nigerian este a doua amendă stagională, după cea de după eliminarea cu Petrolul, când i-a aplicat o lovitură în obraz lui Dumitriu și și-a lăsat echipa în inferioritate numerică încă de pe finalul primei reprize.

„Asta e clar că vor plăti, am discutat și cu domnul Meszar, este vorba despre cu Fabry și Jordan. Nu ai voie, trebuie să-ți respecți suporterii. Au fost lucruri care s-au adunat, multe reproșuri, multe comentarii negative, dar ei trebuie să se obișnuiască și doar să joace, să încerce să dea totul pe teren. Doar prin rezultate poți să-i faci pe suporteri să fie pozitivi cu toate.

Pentru mine, cum noi îi respectăm pe ei și suporterii trebuie să ne respecte, că și ei sunt oameni și au problemele lor. Iar Fabry e un tip mai sensibil, mai are momente, ieșirile astea necontrolate. Nu e prima oară, a mai avut. Iar la gestul pe care l-a făcut e clar că noi trebuie să luăm atitudine și vor fi amendați amândoi”, a mai recunoscut Rednic.

Arădenii nu pot conta pe șapte fotbaliști pe Cluj Arena

UTA continuă să aibă probleme importante de efectiv și înaintea meciului de la Cluj, cu Universitatea. Față de partida cu U. Craiova, arădenii l-au recuperat doar pe Câmpanu, dar au pierdut alți doi jucători.

Valentin Costache a luat cel de-al patrulea cartonaș galben al sezonului și va fi suspendat, iar ultimul fotbalist sosit la Arad, portugehzul Ze Pedro are o problemă musculară și nu s-a urcat în autocarul pentru Cluj.

Evident, Alexandru Benga e scos din calcule după operația suferită pe aductori, în timp ce mijlocașii centrali Van Durmen și Joao Pedro sunt și ei în proces de refacere. Nici portarul Iliev și atacantul Dumiter nu sunt pregătiți să revină pe gazon, astfeș că Mircea Rednic a apelat din nou la doi dintre tinerii din Academia UTA, Denis Țăroi și Adrian Dragoș.

 

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților GRATUIT acest produs în valoare de 100 lei. Ce trebuie să faci, până pe 19 ianuarie
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților GRATUIT acest produs în valoare de 100 lei. Ce trebuie să faci, până pe 19…
Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după meciul cu Liverpool: românul a bifat 108 minute pe teren
Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după meciul cu Liverpool: românul a bifat 108 minute pe teren
Cod galben de ninsoare în peste jumătate de țară! Zonele în care se anunță fenomene extreme
Cod galben de ninsoare în peste jumătate de țară! Zonele în care se anunță fenomene extreme
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Darius Olaru a fost ofertat de două echipe din Italia! Informaţii noi despre situaţia căpitanului de la FCSB
Darius Olaru a fost ofertat de două echipe din Italia! Informaţii noi despre situaţia căpitanului de la FCSB
A înşelat doi bărbaţi în acelaşi timp cu un al treilea. Icardi şi amantul, păcăliţi de Wanda Nara:
A înşelat doi bărbaţi în acelaşi timp cu un al treilea. Icardi şi amantul, păcăliţi de Wanda Nara: "S-a întâlnit…
Adela Popescu, apariție SEXY în costum de baie, după ce a slăbit în timp record!  Vedeta are o siluetă demnă de invidiat.
Adela Popescu, apariție SEXY în costum de baie, după ce a slăbit în timp record! Vedeta are o siluetă demnă…
Anunț ȘOC! Soțul Andreei Esca renunță după 9 ani. Totul e oficial
Anunț ȘOC! Soțul Andreei Esca renunță după 9 ani. Totul e oficial
BANCUL ZILEI. Doi preoţi tineri pleacă incognito la mare. Pe plajă, o blondă teribilă, topless: – Sărut-mâna, părinte!
BANCUL ZILEI. Doi preoţi tineri pleacă incognito la mare. Pe plajă, o blondă teribilă, topless: – Sărut-mâna, părinte!
Cum a învăţat Iancu Guda, la vârsta de 6 ani, ce înseamnă datorii proaste: Greşelile se plătesc scump în viaţă
Cum a învăţat Iancu Guda, la vârsta de 6 ani, ce înseamnă datorii proaste: Greşelile se plătesc scump în viaţă
O nouă generație UMANĂ începe în anul 2025! Cum se vor numi?
O nouă generație UMANĂ începe în anul 2025! Cum se vor numi?
Ana Bărbosu pleacă din România, la şase luni după ce a câştigat medalia olimpică: Mi se pare ireal!
Ana Bărbosu pleacă din România, la şase luni după ce a câştigat medalia olimpică: Mi se pare ireal!
BREAKING | Dani Mocanu a fost condamnat la închisoare! Câți ani de pușcărie a primit
BREAKING | Dani Mocanu a fost condamnat la închisoare! Câți ani de pușcărie a primit
Victorie pentru Călin Georgescu. Anunț despre alegerile prezidențiale din 2025
Victorie pentru Călin Georgescu. Anunț despre alegerile prezidențiale din 2025
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și…
Baba Vanga, previziunea care a cutremurat o lume întreagă! Ce se va întâmpla în anul 2025: SFÂRŞITUL este aproape
Baba Vanga, previziunea care a cutremurat o lume întreagă! Ce se va întâmpla în anul 2025: SFÂRŞITUL este aproape
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
Dacă bariera este ridicată, mai trebuie să oprești la trecerea de cale ferată pentru a te asigura?
Dacă bariera este ridicată, mai trebuie să oprești la trecerea de cale ferată pentru a te asigura?
O femeie a început să se simtă rău și familia a crezut că e din cauză că a băut prea mult alcool de Crăciun. Ce avea, de fapt
O femeie a început să se simtă rău și familia a crezut că e din cauză că a băut prea…
×